Cristian Sima analizează șocul electoral al celor 4 milioane de voturi pentru George Simion
Cristian Sima abordează rezultatul șocant al alegerilor, unde George Simion a obținut 4 milioane de voturi, dublu față de numărul suporterilor inițiali. Analistul subliniază că acest rezultat reprezintă mai mult decât o simplă opțiune politică - este o revoltă împotriva întregului sistem politic românesc. Sima observă că dacă adunăm voturile lui Călin Georgescu și George Simion din noiembrie, suntem mult sub cele 4 milioane actuale, ceea ce sugerează că Georgescu ar fi câștigat prezidențialele din primul tur dacă ar fi participat la acest scrutin, demonstrând amploarea nemulțumirii populare.
Cristian Sima respinge categoric ideea că românii care l-au votat pe Simion ar fi pro-ruși sau anti-europeni. El argumentează că acestea sunt etichete simpliste care ascund adevărata motivație a electoratului: “Ei votează anti acest sistem corupt și putre de la noi”. Potrivit lui Sima, românii sunt profund nemulțumiți de un sistem unde relațiile personale, contractele cu statul și nepotismul sunt mai importante decât meritele, unde instituțiile statului nu funcționează eficient și unde justiția nu își face datoria. Această frustrare acumulată în 35 de ani a atins punctul critic, iar votul pentru Simion este expresia acestei exasperări colective.
Efectele economice ale acestui rezultat electoral sunt deja vizibile și îngrijorătoare. Sima menționează că bursa a scăzut cu peste 2% la deschidere și anticipează scăderi mai mari în zilele următoare. Deși leul rămâne momentan stabil, problema majoră o reprezintă titlurile de stat, unde dobânzile au crescut la 8% pentru cele pe 10 ani, iar obligațiunile în dolari deja emise au fost afectate. Analistul prevede dobânzi de 10% pentru lei și peste 8% pentru euro și dolari, cu posibilitatea ca România să fie retrogradată la categoria “junk” și cu riscul ca statul să nu mai poată împrumuta bani chiar și la aceste dobânzi ridicate.
Cristian Sima face o paralelă istorică interesantă, amintind cum poporul german, frustrat după Tratatul de la Versailles și după 14 ani de dificultăți, l-a votat pe Hitler nu pentru că îl plăcea, ci pentru că era singurul care promitea să distrugă sistemul impus de puterile aliate. Similar, poporul rus, sătul de imperiul țarist, i-a adus la putere pe Kerenski, apoi pe Lenin și Stalin. În ambele cazuri, motivația inițială de schimbare a fost legitimă, dar rezultatele au fost dezastruoase. Sima avertizează că România ar putea intra într-o “perioadă gri” începând cu 18 mai, tocmai pentru că cetățenii nu s-au implicat suficient în viața civică, mulțumindu-se cu oportunism politic.
În ciuda susținerii sale pentru Nicușor Dan în turul doi, Sima este sceptic privind șansele acestuia, considerând că diferența de 20 de procente (41% față de 21%) este prea mare pentru a fi recuperată. El îl invită pe Nicușor Dan să vină la emisiunea sa și îi sugerează ca strategie să promită ruperea totală de sistemul actual, reformarea justiției și eliminarea politicienilor corupți. Sima subliniază că votul diasporei a fost decisiv și în trecut, iar nemulțumirea românilor din străinătate este alimentată de experiențele negative cu birocrația română, exemplificând situația unui român care gestionează un fond suveran de un trilion de dolari la Abu Dhabi, dar care a avut nevoie de șase luni pentru a obține un certificat de naștere românesc pentru copilul său.
Și iată marea dilemă pe care Cristian Sima o lasă în suspans: ce se va întâmpla dacă George Simion va câștiga președinția? Va respecta el pactul făcut cu Călin Georgescu sau își va urma propriul drum? Se va răzbuna pe cei care l-au ignorat? Va reuși să formeze un guvern funcțional sau vom asista la o perioadă de instabilitate politică și economică fără precedent? Sima avertizează că Simion ar putea să nu-și respecte promisiunile și că frustrarea colectivă care a dus la acest rezultat electoral ar putea genera consecințe pe care nimeni nu le poate anticipa. Ceea ce se profilează la orizont pare să fie începutul unei transformări radicale în politica românească, dar rămâne întrebarea dacă această transformare va fi constructivă sau va adânci și mai mult prăpastia dintre cetățeni și instituțiile statului.
