Dragoș Pătraru dezvăluie cum societatea românească devine o galerie de ultrași
Dragoș Pătraru ne oferă o analiză profundă și tulburătoare asupra societății românești contemporane. Pornind de la criticile primite pentru emisiunea în care a analizat prima conferință de presă a președintelui de la Cotroceni, acesta abordează o problemă mult mai amplă care ne afectează pe toți. Dezacordul a devenit echivalent cu trădarea, iar conversația publică s-a transformat într-un sport de contact periculos. Pătraru identifică trei mari neadevăruri care ne domină gândirea colectivă și ne împart în tabere ireconciliabile, transformând societatea într-o galerie de ultrași în care nu mai există nuanțe sau interpretări diferite. Această analiză se bazează pe cartea “The Coddling of the American Mind” și oferă o perspectivă neașteptată asupra modului în care am ajuns să trăim în moduri tribale, ghidați mai degrabă de emoții decât de rațiune.
Primul mare neadevăr identificat de Pătraru este cel despre fragilitate, exprimat prin sintagma inversată “ceea ce nu te omoară te face mai slab”. Această mentalitate a supraprotecției i-a făcut pe tineri să perceapă cuvintele și ideile contrare ca surse de pericol real. Exemplele din universitățile americane sunt edificatoare - studenți care cer retragerea materialelor “declanșatoare” din cursuri sau care împiedică colegii să participe la conferințe cu speakeri ale căror idei nu le agreează. Această fragilitate artificială contrastează cu conceptul de “antifragilitate” al lui Nassim Taleb, care susține că sistemele au nevoie de factori de stres pentru a se adapta și crește. Mușchii, oasele și copiii sunt antifragili prin natură, însă supraprotecția îi transformă în ființe fragile, incapabile să facă față provocărilor vieții reale.
Al doilea neadevăr se referă la gândirea emoțională - ideea că doar sentimentele contează și că trebuie să avem întotdeauna încredere în ele, lăsând la o parte rațiunea și simțul critic. Pătraru oferă exemple concrete, de la autoevaluarea traumelor pe baza clipurilor de pe TikTok, unde peste jumătate din sfaturile despre sănătatea mintală conțin dezinformări, până la insinuările că Nicușor Dan suferă de autism, bazate exclusiv pe “simțiri” personale. Metafora călărețului și elefantului ilustrează perfect această problemă - credem că mintea noastră rațională controlează situația, când de fapt ea acționează ca un servitor al emoțiilor, justificând ulterior comportamentele instinctive. Această inversare a ierarhiei dintre rațiune și emoție ne face vulnerabili la manipulare și la luarea unor decizii proaste.
Cel de-al treilea neadevăr, despre “noi versus ei”, transformă viața într-o luptă constantă între oamenii buni și cei răi. Fiecare cetățean simte că face parte dintr-o tabără și judecă totul prin această grilă binară. Moralitatea ne unește în echipe, dar ne și orbește, împiedicându-ne să analizăm rațional argumentele care contrazic povestea echipei noastre. Rețelele sociale au amplificat acest fenomen, oferind platforme pentru critici publice și hrănind nevoia de validare prin like-uri și reacții. Politicienii exploatează această diviziune, stârnind cetățenii unii împotriva altora pentru a muta atenția de pe problemele reale - inegalitățile economice tot mai mari, schimbările climatice sau concentrarea bogăției în mâinile unei elite tot mai restrânse.
Inteligența artificială adaugă o nouă dimensiune acestei probleme, oferind răspunsuri unice în locul diversității de perspective pe care o găseam anterior prin căutările Google. Această simplificare anulează curiozitatea umană, abilitatea noastră fundamentală de a întreba “de ce” și de a căuta răspunsuri multiple. În același timp, copiii sunt supraprotejați în lumea reală dar rămân complet vulnerabili în spațiul virtual. Părinții se tem pentru siguranța fizică a copiilor într-o lume care a devenit paradoxal mai sigură, dar îi lasă fără apărare în fața pericolelor digitale. Această contradicție creează o generație fragiliată artificial, incapabilă să facă față provocărilor naturale ale creșterii și dezvoltării.
Soluția propusă de Pătraru pare simplă în teorie, dar dificilă în practică: dezacordul productiv și principiul carității. Primul implică dezbaterea ideilor fără a ataca persoanele, iar al doilea presupune interpretarea spuselor altora în forma lor cea mai rezonabilă, nu în sensul cel mai jignitor posibil. Această abordare necesită însă o schimbare fundamentală de mentalitate, o recunoaștere a faptului că ceilalți nu sunt dușmanii noștri și că dezacordul nu echivalează cu trădarea. Dar ce se întâmplă atunci când aceste principiul se ciocnesc de realitățile politice și economice care ne guvernează existența, și dacă schimbarea pe care o propune gazda nu este doar o iluzie frumoasă care ascunde adevărate mecanisme de putere care ne mențin dezbinați în mod deliberat?
