Sandra Niculaescu împărtășește lupta emoționantă pentru dezvoltarea fiului său cu nevoi speciale
Sandra Niculaescu își deschide sufletul despre provocările vieții de mamă singură a doi copii - Fabian, care are nevoi speciale, și micuța Nati, nou-născută. Sandra a ajuns la jumătatea tratamentului cu cerebrolizin pentru Fabian (șase injecții din zece) și își exprimă dezamăgirea că nu observă progresele așteptate, mai ales în ceea ce privește dezvoltarea vorbirii. În ciuda terapiilor intensive, a logopediei personalizate și a medicamentelor pentru dezvoltarea cognitivă, Fabian folosește funcțional doar două cuvinte - “mama” și “haide”. Sandra mărturisește că, deși nu renunță la luptă, a început să adopte o atitudine mai realistă în privința așteptărilor de la tratament.
Viața cotidiană a Sandrei este plină de provocări. Ea surprinde momentele de gelozie ale lui Fabian față de surioara lui, refuzul lui de a coopera când vine vorba de împărțirea atenției mamei, și comportamentul său haotic atunci când nu primește ce vrea. Sandra povestește despre “sindromul moft” de care suferă Fabian - obișnuit să primească tot ce își dorește, fără să depună efort. Ea încearcă acum să implementeze mai multă disciplină în viața fiului ei, deși recunoaște că este o misiune dificilă pentru o mamă singură care trebuie să împartă atenția între doi copii cu nevoi diferite.
Într-un moment de sinceritate profundă, Sandra relatează cum a vizitat o biserică pentru a căuta liniște spirituală. A plâns pe toată durata slujbei, simțindu-se pentru scurt timp “ca o pană purtată de vânt” - ușoară și eliberată de griji. Însă, la întoarcerea acasă, realitatea dură a vieții sale a lovit-o din nou - copiii plângeau, iar ea se simțea ca “un plumb”, copleșită de responsabilități. Sandra recunoaște că, deși idealul ar fi să lase totul în mâna Domnului și să se elibereze de griji, cotidianul său nu-i permite acest lux.
Vlogul dezvăluie și alte întâmplări care au marcat-o recent pe Sandra. Ea povestește cu tristețe despre un bătrân văzut la semafor încercând să vândă o sticlă de lapte, imagine care a impresionat-o profund. De asemenea, relatează întâlnirea șocantă cu un fost coleg de școală care pare să sufere de probleme psihice severe - experiență care a determinat-o să reflecteze asupra importanței sănătății mintale și a stresului în viața noastră.
Reflectând asupra acestor experiențe, Sandra ajunge la concluzia că trebuie să-și prioritizeze viața - copiii pe primul loc, apoi ea însăși, eliminând tot ce-i face rău. Recunoaște că este esențial să se îngrijească de propria sănătate mintală pentru a putea fi prezentă pentru copiii ei, mai ales în contextul provocărilor pe care le întâmpină cu Fabian. Sandra vorbește despre nevoia de a găsi un echilibru între disciplina necesară pentru dezvoltarea lui Fabian și grija pentru starea ei emoțională și pentru bebelușul Nati.
Între lacrimile pentru bătrânul de la semafor și șocul reîntâlnirii cu fostul coleg, între terapiile lui Fabian și nevoile micuței Nati, Sandra navighează prin viață cu o forță remarcabilă. Deși nu vede încă rezultatele tratamentului cu cerebrolizin, nu renunță la speranță. Ceea ce o macină cel mai tare nu este doar lipsa de progres, ci și teama secretă că stresul constant ar putea-o afecta și pe ea în timp. Cum va reuși să mențină echilibrul fragil între nevoile copiilor și propria sănătate mintală rămâne o întrebare deschisă, plutind într-un aer încărcat de incertitudine și speranță fragilă.
