Pink cheltuie 170 lei pe prăjituri de la Lidl și ne spune dacă merită
Când vezi pe cineva care își investește 170 de lei în prăjituri de la Lidl doar pentru a le testa în fața camerei, îți dai seama că ai dat peste un vlogger care știe să-și facă treaba. Pink ne servește din nou o sesiune de food review care promite să ne facă să salivăm și să râdem în același timp, demonstrând că nu toate delicatesele costisitoare sunt egale. Cu o sinceritate brutală și un umor care nu lasă loc de interpretări, acesta ne arată că uneori cel mai bun divertisment vine din cele mai simple experimente culinare.
În vlog, asistăm la o adevărată aventură gastronomică prin sortimentul premium al celui mai popular supermarket german. De la celebra ciocolată Dubai care încă mai rezistă pe rafturile magazinului, până la sofisticatul tiramisu cu speculatius și o tartă impresionantă care a devenit vedeta thumbnail-ului, fiecare produs este disecat cu meticulozitatea unui critic culinar și cu umorul unui roaster de profesie.
Ciocolata Dubai
Prima oprire în această călătorie dulce-amăruie este la celebra ciocolată Dubai, despre care gazda observă cu uimire că “încă au ciocolată Dubai la Lidl”. Într-adevăr, pare că acest trend nu și-a găsit încă sfârșitul, iar Lidl continuă să profite de febra românilor pentru această delicatesă orientală. Pink nu se lasă impresionat de hype și intră direct în analiză: “e cea mai groasă ciocolată Dubai pe care am văzut-o în viața asta”, ceea ce pare să fie o surpriză plăcută într-o lume plină de imitații subțiri.
Verdictul este unul pozitiv, iar entuziasmul este palpabil când descoperă cantitatea generoasă de cataif și cremă de fistic: “mai mult cataif n-am văzut în viața mea”. Este unul dintre acele momente în care expectativa întâlnește realitatea și câștigă realitatea. Spre deosebire de variantele îndoielnice care circulă pe piață cu “cel mai subțire și fin strat de cataif”, această versiune Lidl pare să fi înțeles rețeta corect și să nu fi făcut economii la ingredientele esențiale.
Când dimensiunea contează
Următoarea aventură culinară ne duce în universul macaronșilor, unde prima observație este legată de dimensiune. “Ăsta e mare rău, băieți”, spune gazda cu o notă de surpriză în voce, recunoscând că macaronii sunt în general “micuțe”. Această diferență de dimensiune vine însă cu un preț: fragilitatea extremă care face ca produsul să se “strivească” la cea mai mică atingere.
Experiența gustativă cu variantele de zmeură și fistic dezvăluie una dintre problemele cronice ale deserturilor industriale: excesul de dulceață artificial. “După ce ai terminat de mestecat și ai înghițit, simți o dulceață de aia nasoală în cerul gurii”, o observație care lovește direct în punctul sensibil al producției în masă. Comparația cu fructele de pădure culese din natură face ca aceste preparate să pară niște umbre îndulcite ale gustului autentic, transformate în simple vehicule pentru zahăr.
Eclerele și amintirile copilăriei
Segmentul dedicat eclerelor devine o adevărată călătorie în timp, când Pink își amintește de “caserola de aia de eclere” pe care tatăl său o aducea acasă. Povestea celor cinci eclere împărțite în patru persoane, cu crema aceea “gelatinoasă” care se lua cu mâna, creează un contrast emoționant cu produsele moderne care nu mai au aceeași autenticitate.
Testarea eclerului cu cocos și a celui cu vanilie bourbon dezvăluie o problemă de design: în loc să fie constituite din două părți care se pot desface, aceste versiuni moderne au crema băgată prin “găurici”, ceea ce elimină ritualul desfacerii și al savurării separate a componentelor. Eclrul cu vanilie bourbon câștigă puncte pentru folosirea vaniliei reale, vizibilă prin “firicele negre” din păstaia de vanilie, dar experiența globală rămâne departe de standardele memoriei copilăriei.
Când alcoolul întâlnește confuzia
Tiramisu-ul cu speculatius introduce o notă de mister lingvistic - “Ce pisicii mei înseamnă speculatius?” - o întrebare legitimă care reflectă confuzia multor români în fața numelor complicate ale produselor occidentale. Conținutul de alcool aduce și o notă de umor negru: “abia aștept să mă urc la volan după clipul ăsta”, o glumă care subliniază absurditatea regulilor de siguranță într-o lume în care consumul moderat de desert poate fi interpretat ca o amenințare.
Problema fundamentală a acestui tiramisu este dezechilibrul ingredientelor: “nu are deloc pișcoturi” și “procentul de pișcot și cremă e way off”. Este un exemplu perfect de cum un produs poate să aibă toate ingredientele corecte pe etichetă, dar să rateze complet în execuție. Crema moale domină complet experiența, transformând ceea ce ar trebui să fie un desert cu texturi variate într-o masă uniformă și monotonă.
Apoteoza dulce și verdictul amar
Punctul culminant al acestei degustări este tarta care a inspirat și thumbnail-ul, o creație vizual impresionantă care promite mult și livrează… complicat. “Pregătiți-vă, uitați-o pe asta cât de frumușică e” - entuziasmul inițial este justificat, căci aspectul vizual este într-adevăr seducător. Combinația de frișcă, fistic și fructe de pădure creează o imagine care ar putea concura cu orice patiserie de lux.
Experiența gustativă confirmă că aspectul poate fi înșelător într-o direcție pozitivă: “dacă îți place zmeura, cred că e un 10 din 10”. Totuși, prețul de 54 de lei și dimensiunea care necesită “împărțirea cu toată familia” ridică întrebări despre practicitatea acestui desert pentru consumatorul obișnuit. Concluzia finală este una echilibrată: produsele Lidl Deluxe sunt “foarte ok”, dar siguranța stă în aromele clasice - “vanilie, ciocolată, bam, bam, bam” - în timp ce experimentele cu fructe exotice rămân riscante pentru gusturile conservatoare ale publicului român.
