Dragoș Buzzi și parentingul care îți testează răbdarea
Dacă te-ai săturat de șabloane obosite despre parenting și de acele “soluții miraculoase” care te fac să crezi că viața e un tutorial de pe TikTok, vlogul lui Dragoș Buzzi e un must-watch, fie pentru a învăța ceva, fie pentru a-l lua la disecat. Într-un clip intitulat “De ce nu ne mai ascultă copiii și ce e de făcut? (parentingul nu e soluția)”, Buzzi plonjează cu elan într-un ocean de frământări părintești, jonglând între ironii bine plasate și adevăruri care dor. Deși pe alocuri îți vine să-l aplauzi, pe altele îți cam vine să întrebi: “Serios, Dragoș? Chiar?”
În cele 40 și ceva de minute, gazda dezvăluie dilemele oricărui părinte modern, de la “de ce copiii nu ascultă nici când le citești reguli de parenting în somn” până la “cum să navighezi prin avalanșa de experți care îți spun lucruri contradictorii”. Dacă te gândeai că vei găsi răspunsuri clare, s-ar putea să fii puțin dezamăgit, dar cu siguranță te vei bucura de spectacol. Hai să analizăm ce merită aplaudat și ce trebuie luat cu o doză sănătoasă de scepticism.
Parentingul vândut ca rețeta perfectă
Dragoș începe prin a pune la zid întreaga industrie de parenting, susținând că “dacă ar fi existat o metodă perfectă, ar fi fost o singură carte, nu 12 contradictorii”. Pe bună dreptate, ironia lui face aluzie la disperarea părinților moderni de a găsi o soluție universală. Totuși, cineva ar putea argumenta că varietatea nu e chiar inamicul, ci mai degrabă nevoia fiecărei familii de a găsi ce funcționează pentru ea. Întrebarea rămâne: oare căutăm “rețeta minune” sau doar o validare pentru alegerile deja făcute?
Pe de altă parte, remarca sa despre părinții care nu au deschis o carte în viața lor, dar au copii “perfect ascultători”, sună mai degrabă a invidie mascată. Sigur, e reconfortant să vezi că instinctele naturale pot da uneori rezultate mai bune decât 12 cărți de parenting. Dar să ne prefacem că toți copiii “ascultători” provin din astfel de familii e cel puțin naiv.
De ce copiii își găsesc alinarea în ecrane?
Momentul în care Dragoș povestește despre atașamentul copiilor și “imprimarea” lor asupra părinților e memorabil și puțin amuzant. Comparația cu rățuștele care te urmează pentru totdeauna dacă le ești “mamă temporară” te face să chicotești, dar și să reflectezi. Totuși, când își exprimă teama că “atașamentul copiilor se mută pe telefoane sau prieteni”, intrăm pe un teren mai serios. Aici, Buzzi atinge un punct sensibil: părinții moderni își împart timpul între muncă, copii și o mie de alte distrageri.
Totuși, oare nu exagerează puțin cu tonul alarmist? Copiii care dezvoltă atașamente și în afara familiei nu sunt neapărat pierduți, ci doar își extind orizonturile. Asta nu înseamnă că părinții sunt neglijați, ci că lumea copilului devine mai complexă. Poate că în loc să ne panicăm, ar trebui să învățăm cum să fim parte din această complexitate.
Parentingul modern, intuiție sau metodă?
Una dintre cele mai mari revelații ale vlogului vine atunci când Dragoș citează cartea lui Gabor Maté, “Ține-ți copiii aproape”. “Nu ai nevoie de tehnici, ci de conexiune”, spune el, iar fraza asta are greutatea unui adevăr greu de digerat. E ușor să devii dependent de metode și să uiți că, la finalul zilei, copiii vor doar să știe că ești acolo pentru ei.
Dar aici intervine și problema majoră: nu toți părinții pot transforma timpul petrecut cu copiii într-o experiență “calitativă”. Așa cum recunoaște și el, multe familii sunt prinse între joburi și responsabilități, iar “conexiunea” devine mai degrabă o aspirație decât o realitate. Așadar, cât de realistă e această abordare pentru părintele de rând?
Când parentingul devine un experiment fără reguli
Dragoș Buzzi reușește să provoace, să distreze și să enerveze în același timp. Deși mesajele lui sunt adesea încărcate de un realism crud, ele nu sunt lipsite de momentele lor idealiste. Vlogul său nu oferă soluții rapide, și poate că nici nu își propune asta. Dar te face să te întrebi: “Cât de mult contează să știi totul despre parenting, dacă pierzi esențialul?”
În final, “De ce nu ne mai ascultă copiii” e un reminder că nu există părinte perfect, dar există părinți care încearcă. Și, până la urmă, nu e acesta cel mai important lucru? Dacă da, poate că merită să încercăm să fim acel punct fix despre care vorbește Dragoș, chiar și când totul pare să se destrame în jur. Și, între timp, să râdem puțin de absurditatea industriei parentingului, că doar râsul ne mai ține întregi.
