Doru și Delia rup tăcerea. De ce filmele românești sunt toxice?
Într-o seară ce părea să fie dedicată relaxării prin cinematografia românească, Doru și Delia au traversat o experiență care i-a marcat profund. După vizionarea filmelor “Moromeții” și “Ion”, cei doi au simțit nevoia să împartă cu comunitatea lor gândurile și emoțiile puternice pe care le-au trăit. Ceea ce a început ca o simplă sesiune de filme clasice s-a transformat într-o analiză socială complexă despre valorile promovate în operele literare studiate în școli și despre modul în care acestea influențează percepțiile generațiilor actuale. Discuția lor nu s-a limitat doar la aspectele artistice, ci a abordat teme sensibile precum violența domestică normalizată, rolul submisiv al femeii în societatea patriarhală și pericolele perpetuării unor modele comportamentale toxice prin educație.
Reacția viscerală pe care au avut-o în urma vizionării a fost atât de puternică încât au simțit nevoia să își exprime frustrările pe rețelele sociale. Delia a mărturisit că a experimentat un adevărat “rău fizic” după ce s-a terminat filmul “Ion”, simțind o repulsie pe care nu și-o putea explica complet. Această reacție a determinat-o să scrie un mesaj pe Instagram în care critica dur modul în care comportamentul lui Ion este prezentat ca fiind normal, atât în relația cu femeia, cât și în interacțiunile cu ceilalți oameni. Violența fizică și psihică, manipularea și lipsa de empatie a personajului principal au fost aspectele care i-au provocat cea mai mare neliniște, mai ales în contextul în care aceste opere sunt studiate în licee fără o analiză critică adecvată.
Problema centrală identificată de cei doi se referă la modul în care aceste opere sunt predate în sistemul educațional românesc. Ei susțin că elevii nu sunt ghidați să înțeleagă că anumite atitudini și comportamente prezentate în filme și romane sunt inadmisibile și condamnabile din perspectiva valorilor moderne. În schimb, Ion este prezentat un om sărac care încearcă să își depășească condiția umilă prin determinare, ceea ce poate genera o anumită admirație față de personaj. Această abordare educațională riscă să normalizeze comportamente toxice și să creeze modele negative, în special pentru tinerii bărbați care ar putea vedea în Ion un exemplu de “bărbat puternic” demn de urmat.
Comentariile primite de Delia pe Instagram au confirmat că experiența lor nu este singulară. O fostă elevă care a terminat liceul în 1983 a mărturisit că nici ea nu poate să mai privească filmul, deși la momentul studierii părea “cumva în regulă”. O altă persoană a relatat că a avut noroc de un profesor care a subliniat aspectele problematice ale romanului, citându-l pe Nicolae Manolescu și explicând că Ion nu le iubește cu adevărat pe Ana sau Florica, ci le folosește pentru scopuri materiale. Aceste mărturii demonstrează că problema nu este una recentă, ci persistă de decenii în sistemul educațional, perpetuând o viziune distorsionată asupra relațiilor interumane și a valorilor sociale.
Doru și Delia au extins discuția către aspectele politice și sociale ale filmelor, observând cum anumite personaje secundare, precum Cocoșilă din “Moromeții”, reușesc să ofere o perspectivă mai lucidă asupra evenimentelor istorice. Cocoșilă este cel care vede pericolul reprezentat de mișcarea legionară și avertizează asupra consecințelor urmării unor “cauciucari cu cămeși verzi”. Această perspectivă îi face pe cei doi să reflecteze asupra modului în care istoria se repetă și asupra importanței învățării din greșelile trecutului pentru a evita repetarea unor “oribilități” în prezent.
Discuția se încheie cu o provocare către comunitate, cei doi cerând părerile urmăritorilor lor despre aceste aspecte controversate. Dar dincolo de dezbaterea literară și socială se ascunde o întrebare mai profundă despre responsabilitatea culturală și educațională a societății contemporane. Pentru că atunci când operele clasice devin instrumente de perpetuare a unor valori toxice în loc să fie analizate critic, iar tăcerea din jurul acestor aspecte devine complice la normalizarea violenței, te întrebești câte alte opere precum “Ion” mai crește societatea noastră fără să își dea seama. Și stai așa, că nu e tot.
