Cristina Cioabă dezvăluie adevărul din spatele celei de-a șasea ședințe de chimioterapie
Cristina Cioabă ne oferă o privire intimă și nefiltrată asupra celui de-al șaselea ciclu de chimioterapie, documentând o zi completă de la trezirea matinală până la ajungerea acasă. Vlogul său captivant dezvăluie realitatea dură a tratamentului oncologic, de la provocările somnului afectat de medicație, până la epuizarea fizică și emoțională. Ea împărtășește detalii despre medicamentele pre-chimioterapie, strategiile de protejare împotriva neuropatiei și dificultățile întâmpinate în timpul perfuziei de paclitaxel care durează trei ore. Cristina abordează cu sinceritate schimbările fizice vizibile, inclusiv pierderea genelor și sprâncenelor, în timp ce își menține determinarea și optimismul. Vlogul include momente personale de vulnerabilitate, dar și aspecte practice ale tratamentului, oferind o perspectivă autentică asupra experienței de a trece prin chimioterapie.
Dimineața începe cu o trezire forțată la ora 5:40, când lumina pătrunde prin draperiile din camera Ruxandrei, unde Cristina doarme separat de soțul ei din cauza somnului afectat de tratament. Pregătirile pentru cea de-a șasea ședință de chimioterapie includ administrarea medicamentelor precoce - dexametazon, famotidină și claritin - toate necesare pentru a preveni reacțiile adverse ale tratamentului. Ea explică cum chimioterapia i-a schimbat gusturile alimentare, menționând că nu a mai putut consuma ouă timp de luni de zile, iar apa de la robinet a devenit de nesuportat. Cristina evidențiază importanța hidratării adecvate, fiind nevoită să consume între 2,5 și 3 litri de apă zilnic pentru a ajuta organismul să proceseze medicamentele. Detaliile acestei rutini matinale relevă complexitatea și rigoarea tratamentului oncologic, arătând cum fiecare aspect al vieții cotidiene este influențat de terapie.
Drumul către spital devine o reflecție asupra schimbărilor din viața ei, Cristina amintindu-și de entuziasmul pe care îl avea în tinerețe pentru călătoriile cu metroul prin București. La farmacie, ea ridică injecția Neulasta, un medicament extrem de scump - 1638 de lei, complet compensat - care stimulează producția de globule albe după chimioterapie. Sosirea la spital marchează începutul unei zile lungi și epuizante, unde Cristina își găsește locul într-un salon aglomerat, fără posibilitatea de a obține un fotoliu. Procesul de administrare a medicamentelor prin portul de chimioterapie implantat durează ore întregi, începând cu dexametazona intravenată, urmată de paclitaxel. Pentru a preveni neuropatia periferică, ea folosește blocuri de gheață pe mâini și picioare, o metodă care reduce fluxul sanguin spre extremități și minimizează daunele cauzate de chimioterapie.
Ședința de chimioterapie se dovedește a fi una dintre cele mai lungi experimentate de Cristina, perfuzia de paclitaxel durând aproape trei ore. Ea descrie cum aparatura medicală monitorizează debitul și alertează asistentele când o substanță se termină, în timp ce pacienta urmărește anxioasă progresul tratamentului. Interacțiunile cu ceilalți pacienți și personalul medical adaugă o dimensiune umană experienței, deși ea este atenționată să nu filmeze în salon din motive de confidențialitate. Rezultatele analizelor relevă o scădere semnificativă a fierului, necesitând suplimentare suplimentară pentru a menține hemoglobina la niveluri adecvate pentru continuarea tratamentului. Epuizarea care urmează ședinței este copleșitoare, Cristina descriind senzația de “groggy” și nevoia imperioasă de odihnă care o cuprinde imediat după întoarcerea acasă.
Recuperarea post-chimioterapie implică un somn profund de aproximativ două ore, urmat de o masă simplă și o încercare de a-și recăpăta energia. Cristina experimentează cu rețete noi, adaptate nevoilor sale nutriționale din timpul tratamentului, folosind inteligența artificială pentru a găsi opțiuni ușor de digerat. Ea pregătește o tartă cu dovlecei și brânză, un fel de mâncare care să îi ofere nutrienți fără să îi agraveze sistemul digestiv sensibilizat de medicație. Activitățile casnice simple, precum organizarea cămării, devin forme de terapie ocupațională care o ajută să își mențină senzația de normalitate. Seara se încheie cu o plimbare scurtă prin cartier, o activitate care marchează o mică victorie asupra epuizării cauzate de tratament. Cristina își alege cu atenție hainele, optând pentru materiale naturale și protecție solară, fiind conștientă de fotosensibilitatea crescută cauzată de medicație.
Ziua următoare aduce hidratarea post-chimioterapie, o procedură mai scurtă dar la fel de importantă pentru eliminarea toxinelor din organism. Cristina profită de această ieșire pentru a face cumpărături la un târg de cosmetice, găsind parfumuri și produse de înfrumusețare care îi ridică moralul. Această activitate aparent frivola se dovedește a fi o formă de terapie psihologică, o modalitate de a-și recâștiga încrederea în sine în ciuda schimbărilor fizice vizibile. Ea discută deschis despre pungile de sub ochi cauzate de retenția de apă din cauza dexametazonei, demonstrând o acceptare remarcabilă a efectelor secundare temporare. Dar în spatele acestei aparente normalități se ascunde o realitate mult mai complexă, iar ceea ce pare a fi sfârșitul unei zile obișnuite de tratament nu este decât vârful icebergului unei experiențe care continuă să modeleze fiecare aspect al existenței sale.
