Andrei Ene explorează Ulyanovsk, orașul sovietic unde timpul stă în loc și nostalgia prinde viață
Andrei Ene ne poartă într-o incursiune fascinantă prin orașul Ulyanovsk din Rusia, un loc pe care el însuși îl descrie ca fiind “orașul celor șapte vânturi” și “orașul unde timpul a stat în loc”. Încă de la început, între strănuturi și plângeri despre o răceală recentă, Andrei prezintă un cadru urban care trezește sentimente de nostalgie și familiaritate pentru oricine a trăit în România comunistă sau post-comunistă. Însoțit de membrii familiei sale, inclusiv de fiul său Artiom, el documentează viața de zi cu zi într-un oraș care, surprinzător, reflectă în multe privințe România de acum 15-20 de ani.
Drumul lor începe cu o incursiune culinară, unde cumpără delicii locale precum “sasis CF test”, descris de Artiom ca fiind asemănător unui hot dog cu un cârnăcior de pui învelit în pâine. Dialogurile dintre tată și fiu sunt purtate într-un amestec interesant de română și rusă, ilustrând perfect viața într-o familie bilingvă. Conversațiile lor simple despre vreme - “Afară sunt 23° și i cică: Băi, tati, dar mi e cald tare de tot” - sau despre activitățile zilnice adaugă un strat de autenticitate vlogului, permițând privitorilor să se conecteze cu experiența lor cotidiană.
O mare parte din vlog este dedicată explorării unei săli de sport locale, unde Andrei și Artiom sunt conduși de un prieten pe nume Teda. Camera surprinde coridoare, spații de antrenament și detalii care, din nou, par familiare pentru un ochi românesc. “Sala îmi place. M-am uitat. Mi-a plăcut foarte mult. E mare, are și oglinzi și are și un fel de parchet”, comentează Andrei, evaluând facilitatea. Pe parcursul plimbării lor, vlogul surprinde și prezența studenților internaționali care studiază în Ulyanovsk - “Studenții indieni din India, ei vin aice și învață” - precum și menționarea studenților din Africa și a tătarilor din Kazan.
Un moment deosebit de interesant al vlogului este vizita la grădinița lui Artiom, unde Elena, soția lui Andrei, merge să-l ia pe băiat. Această oprire îi oferă lui Andrei ocazia de a sublinia similitudinile izbitoare dintre mediul urban din Ulyanovsk și cel din România: “Bineînțeles că oricum tot cartierul ăsta seamănă cu România. Priviți buruiana, boscheții de pe lângă gard, de pe lângă grădiniță. E România, frate”. Camera panoramează peste blocuri, curți și infrastructura urbană care amintesc puternic de peisajul urban românesc de dinainte de modernizare.
Observațiile lui Andrei despre sistemele de conducte exterioare - “Uite vechiul sistem care în România nu mai este” - reprezintă un moment de reflecție asupra schimbărilor care au avut loc în România în ultimele decenii. El clarifică rapid că nu este împotriva modernizării României, atâta timp cât aceasta este “mai bună, mai frumoasă, mai productivă”, dar dorește să arate cum arăta țara noastră în trecut. Această paralelă culturală între România și spațiul post-sovietic este subliniată când afirmă: “Rusia, Ucraina, Moldova, Bulgaria, țările astea sovietice, postcomuniste, astea sunt foarte apropiate de România. Practic și oamenii, ca să vă spun așa, mai degrabă suntem apropiați cu ei decât cu Europa sau cu America”.
Vlogul se încheie cu întoarcerea acasă, unde Andrei, încă suferind de răceală, își ia rămas bun de la privitori promițând mai multe aventuri în viitor. Dar dincolo de simpla documentare a unei zile obișnuite în Ulyanovsk, acest vlog oferă o fereastră unică spre o lume paralelă, unde România de ieri supraviețuiește în prezentul Rusiei de astăzi. În timp ce camera se îndepărtează și muzica se estompează, rămânem cu sentimentul că am fost martori la ceva mai mult - am experimentat o mașină a timpului vizuală care ne-a transportat într-un loc unde nostalgia nu este doar un sentiment, ci o realitate tangibilă care poate fi explorată stradă cu stradă.
